Jurnal de prim-ministru
Ora 5 – Sunt în picioare. Îmi recitesc teza de doctorat. La pagina 5 scriam că parlamentul bicameral este mult mai bun decît cel cu o singură cameră. Şefu’ zice ca e invers. Cu siguranţă am greşit undeva.
Ora 6 – Încă nu găsesc greşeala. O s-o caut altă dată. Şefu îmi dă beep. Sun imediat înapoi şi-l întreb “ce arde şefu’?”. Zice că nimic, vroia să vadă în cît timp îl sun înapoi, că Tăriceanu, dupa 6 luni îi dădea reject. Închide. Mă duc la baie, mă urc pe scăunel şi mă bărbieresc. (Nota – de vorbit cu administratorul să coboare oglinda din tavan. De schimbat WC-ul, îmi atarnă picioarele).
Ora 10 – Plecat la Cluj.
Ora 11 – Ajuns la Cluj.
Ora 12 – Luat broscuţele ţestoase.
Ora 13 – Plecat Bucureşti.
Ora 14 – Ajuns Bucureşti. Sunat şefu’ – mă roagă, dacă ajung cumva pe la Cluj, să-i aduc o pălincă de la mama ei, vre-o 2 damigene.
Ora 14 şi un sfert – Mă duc la Cluj.
Ora 15 şi ceva – Ajung la Cluj. Iau pălinca.
Ora 16 – Plec spre Bucureşti.
Ora 17 – Ajuns Bucureşti. Trecut pe la şefu – lăsat pălinca. Mare lucru si tehnica asta, Dumnezeu sa-l ţie pe ăl de-o făcut avioanele.
Ora 20 – Adus aminte, uitat broscuţele în avion.