Jurnal de dictator – 4
Ora 6 – Iar am avut coşmarul ăla nenorocit. Se făcea că sunt tot comandant de navă. Flota, ca prin minune, nu o vînduse nimeni, ba din contră, se mărise. Urma să fiu ridicat la rang de amiral de preşedintele Geoană (brr…) dar se opunea nevastă-sa, Nuţi Udrea, care îi explica ăstuia cum că a avut ea un vis în care eu eram preşedintele iar el şeful opoziţiei şi că îl faultam pe unde îl prindeam. Să mai ai încredere în femei.
Ora 9 – Ajung la muncă şi intru în birou pe uşa din spate. Sun secretara şi o intreb daca ăla micu mai e p’acolo. Zice că nu. Se jură ca aseară l-a încuiat pe hol dar azi dimineaţă, cînd a venit, nu era nicăieri. Doar geamlîcul de la WC l-a găsit deschis, numai aşa se explică… cu toate că este cam sus…
Deschid televizorul. Obama. Nişte tîmpiţi, parcă le dă Obama să mănînce. Închid. Mă uit pe geam. Ar trebui spălate.
Ora 11 – Secretara mă anunţă ca au venit nişte sindicalişti să se plîngă că nu primesc măririle de salariu promise. Cine dracu le-a dat drumul ăstora în curte? Ies, îi salut, îi asigur că se rezolvă, că vorba aia “legea e lege”, le urez să trăiască bine şi le arăt uşa. Bine că n-au intrat în birou că-mi murdăreau mocheta.
Ora 13 – Deschid televizorul. S-a terminat emisiunea despre Obama. Apare tonomatu’ in reluare. Rahat. Închid televizorul. O să vorbesc cu Naşu să facă emisiune şi dimineaţa.
